„Cand vina ne desparte” e cel mai recent roman al autoarei, tradus si in limba romana. Al patrulea. Si e al patrulea si in topul preferintelor mele, daca e sa iau in calcul toate romanele scrise de Liane Moriarty si traduse in romana. Adica e pe ultimul loc.
Departe de primele pe care le-am citit: Micile minciuni nevinovate si Secretul sotului, carti pe care nu le-am putut lasa din mana, care mi s-au parut intense, bogate in suprize, interesante de la prima si pana la ultima pagina.
Prima jumatate a cartii „Cand vina ne desparte” pare sa fie o foarte lunga introducere, plina de mici expresii ori fraze care sugereaza ca pe parcurs vei afla o poveste extraordinara si care sunt menite sa te convinga sa citesti mai departe, pentru ca din clipa in clipa incepe cu adevarat povestea. Expresii care creau asteptati. Asteptari care nu mi se pare ca au fost indeplinite.
Pentru mine, povestea a inceput abia de pe la jumatatea cartii.
Povestea e taraganata si ma intrebam daca autoarea si-a propus sa atinga un anumit numar de pagini. Romanul ar fi putut incepe foarte bine de pe la jumatatea cartii, undeva pe la pagina 250. Asa cartea ca ar fi fost mult mai reusita.
Pe parcursul primei jumatati de roman am citit, de fapt, o foarte lunga introducere. Asteptam sa inceapa cu adevarat actiunea, nu sa citesc doar povesti si perspective monotone.
Imi imaginam cum ar arata un film care ar urma exact aceeasi structura: mai multe franturi de poveste, din mai multe unghiuri, mai multe monologuri din perioade amestecate de timp, ba din trecut, ba din prezent. Un film cu o structura aparte, greu de inteles din cauza unei lipse de coerenta a povestii.
Incepand cu partea a doua a cartii, povestea devine mai inchegata, interesanta
Incepand cu partea a doua a cartii, povestea devine mai inchegata, putin mai alerta, mai plina de actiune si surprize, devine interesanta. Cred ca abia partea a doua cartii ar fi trebuit sa fie publicata. Dar poate am eu mai putina rabdare. Poate altora li se pare interesant modul in care autoarea amana dezvaluirile si apreciaza talentul descriptiv si narativ din prima jumatate a cartii. Obisnuita cu romanele ei anterioare, aveam alte asteptari.
Undeva spre finalul cartii, unul dintre personaje, despre care s-a scris foarte pe scurt, mi-a amintit de Ove, din romanul Un barbat pe nume Ove (care e unul dintre cele mai bune pe care le-am citit vreodata). Un personaj a carui drama seamana oarecum cu cea a lui Ove si care poate ca tocmai de aceea mi-a devenit simpatic.
Insa romanul „Cand vina ne desparte” mi se pare ca nu are nimic din forta, intensitatea romanelor ei anterioare.
Titlu: Cand vina ne desparte
Autor: Liane Moriarty
Numar de pagini: 575
